blogu' lu' wannabee

in tara omului alb nu se doame

oamenii albi nu se opresc niciodata, nu dorm; ei se duc, se intorc …

oamenii albi au gradini si case frumoase … locurile in care stau sunt ca un colt de rai

mi se pare ciudat ca omul alb merge si pe sub pamant

dimineata, toata lumea zambeste si saluta; seara, nimeni nu vrea sa piarda timpul cu asta

albii nu se uita la tine cand merg pe strada, ei isi privesc picioarele

in tara omului alb, daca nu muncesti, nu mananci … stai pe strada … iar in felul asta poti sa te prapadesti

in tara omului alb, piata este intr-o casa mare

albilor le place sa faca muschi; lichidul cu proteine pe care oamenii albi il beau, ca sa le creasca muschii mai repede, are gust de gazolina … numai oamenii ca D (cu muschi bine crescuti) pot ridica asemenea greutati; nici regii si nici reginele, nici chiar presedintii nu pot face asta

albii vor sa ramana tineri pentru totdeauna, au mereu grija de fata si de corpul lor

omul alb poate avea pamant mult si multi porci, insa nu va recunoaste niciodata ca e bogat

JL cultiva cartofi pe un teren intins, amestecat cu oasele, cu sangele si carnea celor care au murit acolo … si toate astea ajuta cartofii sa creasca

in tara omului alb, valurile oceanului par niste munti vii

pe mine si pe P ne-au intristat grozav acesti batrani, astfel ca am hotarat sa imbracam cele mai frumoase haine ale noastre, ca sa-i inveselim; intalnirea de la azil m-a emotionat …

Oare cum a aparut minciuna…?

La un moment dat lumea era populata de oameni cerebrali, de o sinceritate violenta; era o lume in care fiecare spunea ce gandeste, atunci cand gandea si in prezenta celui despre care gandea. O lume in care, pentru oricine, timpul si spatiul sunt doua simple planuri matematice; o lume in care fiecare isi construieste momentul cu o ascutime geometrica a detaliilor. Aparent, e o lume brutala, insa transparenta, clara, fara echivoc – un loc in care gandim si ne exprimam ca atare…iar asta ne face ceea ce suntem. Suntem creier.

Dar ce se intampla, in tot acest rastimp, cu ceea ce simtim? E ca si cum simtirea ar pleca de la ochi in jos; simtamintele sunt tulburatoare … neclare de multe ori; sunt volatile si dinamice…ca niste naluci. Simtamintele ne duc de la angoasa la extaz, prin frica la curaj, ne trec prin melancolie si revin cu nostalgie. Ele sunt o proiectie a noastra in cineva.

La un moment dat “se intampla” sa apara un joc intre ratiune si simtire; rezultatul jocului este vrerea noastra. Paradoxal, ceea ce vrem e rezultatul a doua procese aparent lipsite de congruenta. Mecanismul gandirii evolueaza in timp, in functie de variabilele care intra in ecuatia – in viata pe care o traim – pe masura ce experimentam. Astfel, mecanismul gandirii ne poate duce la o varietate de rezultate usor de acceptat … pentru ca sunt exprimate “matematic” … cu ajutorul informatiei organice care sta in fiecare dintre noi. In acelasi timp insa, simtamintele nu par a avea un algoritm dupa care se formeaza; e drept ca si ele sunt organice … asta daca ma gandesc numai la mainile transpirate atunci cand trec printr-o incercare in care infrunt necunoscutul, la fluturii din stomac atunci cand imi imbratisez iubitul sau la ceata de pe ochi atunci cand ma lovesc de o reactie care ma raneste. Simtamintele sunt, insa, irationale …

… la fel si minciuna. Cred ca omul a deprins obiceiul de a minti din nevoia de a avea la indemana un pansament al carui sens sa fie protejarea simtamitelor; felul in care manuim minciuna poate functiona avantajos sau dezavantajos … asta pentru ca sensul ei irational nu-i pune la dispozitie mijloacele de a anticipa. E posibil ca o minciuna sa lucreze in slujba celui care o foloseste, cu cat proiectia ei in timp e mai scurta. Asa sa fie oare?

it is better to travel well, than to arrive

…………………..Buddha

…………………………………………………………………………………………………………..

Fiecare intamplare se petrece cu un motiv; fiecare moment care se implineste, deloc intamplator, ne apropie de realizarea acelei dorinte adanc cautate si puternic declarate.

Sunt recunoscatoare intamplarilor si alegerilor care ne-au adus impreuna; sunt recunoscatoare tie, pentru oglinda pe care o simbolizezi atunci cand te privesc in ochi; iti sunt recunoscatoare pentru ca te-ai deschis si pentru ca ai primit marturisirile mele.

Am parcurs astazi drumul spre mine si am avut disponibilitatea de a merge putin mai departe decat am facut-o in demersul anterior. M-am re-vazut pe mine si stacheta pe care o asezam dinaintea mea la fiecare usa pe care o deschideam, in fiecare relatie pe care o incepeam … cu fiecare proiect pe care il asumam; de-a lungul timpului, fiecare demers al meu era o competitie si fiecare act ma definea prin rezultat; faceam totul ca sa demonstrez ca pot. Odata cu cea din urma gura de aer pe care egoul meu a primit-o inainte sa se scufunde, s-a stins si demonstratia; iar cand alter-egoul meu a iesit deasupra apelor involburate, odata cu prima rasuflare, m-am deschis unei relaxari organice.

… asa am vazut cercurile pe care le aveam de parcurs in calatoria catre mine, cea apriori. Am vazul cercul credintelor adanc inradacinate, pe care le-am preluat prin proiectie sau pe care le-am construit pornind de la fiecare temere care se trezea in mine; odata ce voi trece de el, voi mai avea de trecut cercul fricilor mostenite sau atent sadite cu propria-mi mana; si dupa e voi trece si de acesta, ma voi intalni cu mine. Desi nu-mi amintesc prea multe despre mine, abia astept sa ma regasesc …

……………………………………………………………………………………………………………

(…) daca normalitatea nu e decat o chestiune de consens – altfel spus, daca multi oameni cred ca un anumit lucru e sigur, lucrul respectiv ajunge sa fie sigur – atunci e grav daca te silesti sa fii la fel, adica normal? Poti oare ajunge la nevroze, psihoze si paranoia?

In Veronika se hotaraste sa moara, autorul scrie asa “[...]e grav sa vrei sa fii la fel fiindca asta inseamna sa fortezi natura si sa mergi impotriva legilor lui Dumnezeu care, in toate crangurile si padurile din lume, nu a creat nicio singura frunza la fel cu alta.”

… atunci, a fi diferit e sau nu e o nebunie?!……………………..

………………………………………………………………………………