blogu' lu' wannabee

And if I’m killed by the questions like a cancer
Then I’ll be buried in the silence of the answers

……………………………………………………………………………………………………………………..Linkin Park – By Myself lyrics

……………………………………………………………………………………………………………………..sculpture by Ron Mueck

A rasturnat o caramida,

pe duhul ce o sufoca lasand sa iasa;

S-a lepadat de ganduri,

inchisoarea trecutului crezand-o arsa.

Insa prin spectrul ignorantei vremii

devine o fantoma fara cap,

ce leviteaza chiar si astazi…

plangand in amintirea zidului crapat.

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

…how I wish I could surrender my soul, shed the clothes that become my skin and see the liar that burns within my needing…

………………………………………………………………………………………………………………………..James Blunt – Tears & Rain lyrics

Experimentez din nou sentimentul a ceva definitiv apasand ca un bolovan pe pieptul meu, gata sa ma inece … Din ce in ce mai des se iveste cate un prilej care ma “ajuta” sa invat ca dorinta ma obliga sa ma obisnuiesc cu pierderea, cu resemnarea. Si asta oricat as refuza sa cred in resemnare si oricat m-ar enerva ca nu reusesc sa ma extrag din acel ceva care pluteste deasupra mea, ca un negativ de cumulus, din care ploua mereu.

M-a indobitocit perseverenta in prostie, insa nici incercarea de re-inventare nu a reusit. Prin incercari nu am gasit reteta unui drum batut, in rezonanta cu care, sa primesc raspunsurile de care cred ca am nevoie. Nu ma identific in mod deosebit cu ce scrie M.C., insa am regasit in micile lui romane cateva ancore. Acum ma simt un mendebilo-ruletist. Am “flexibilitatea” sa sar intre extreme, sa sochez … si nu stau sa ma intreb daca plasa de siguranta poate sa si dispara; pana acum, uneori, s-a transformat in trambulina … asa ca finalul fiecarei acrobatii a lasat ceva sughituri si vanatai. De la un salt la altul apare neprevazutul, atunci cand ajung la un blocaj de argumente, acolo unde rationamentul si logica se opresc brusc. Asta se intampla in timp ce ma agat cu disperare de reflexia mea in ceilalti, iar atunci cand nu mai vad lumina din mine si lumina in ei, am senzatia ca in spatele oricarei usi pe care o deschid, se gaseste un zid.

Intre ce a trecut si ce am proiectat, in campul de spatiu si de timp in care sunt, traiesc din ce in ce mai des inhibitia libertatii de miscare. Campul a devenit dominatorul, iar eu dominatul. Asa ca iluzia desprinderii din trecut si imensul potential pe care il intrevedeam, mi-au adus frustrarea unei libertati pe care nu o inteleg pe deplin, iar daca o simt si o traiesc risc sa ma alienez, asa cum daca incerc a o suprim, rabufneste din timp in timp in stari imposibil de controlat.

Si pentru ca dupa fiecare cadere pe care am avut-o de-a lungul timpului am mai pierdut o parte din mine, am ajuns sa inteleg ca eu singura sunt responsabila pentru cum ma exprim in fecare context. Faptul de a nu reusi sa ma inteleg si sa ma accept, altereaza felul in care ma comunic si felul in care sunt perceputa. Pot sa renunt la acrobatii, la salturi socante si aterizari fortate, cele care au dus la mutilarea mea si au transmis celor deschisi sa ma perceapa frustrari si resentimentele, agresivitate si violenta. Imi doresc numai ca, in spatele urmatoarei usi, sa nu gasesc un alt zid …