blogu' lu' wannabee

it is better to travel well, than to arrive

…………………..Buddha

…………………………………………………………………………………………………………..

Fiecare intamplare se petrece cu un motiv; fiecare moment care se implineste, deloc intamplator, ne apropie de realizarea acelei dorinte adanc cautate si puternic declarate.

Sunt recunoscatoare intamplarilor si alegerilor care ne-au adus impreuna; sunt recunoscatoare tie, pentru oglinda pe care o simbolizezi atunci cand te privesc in ochi; iti sunt recunoscatoare pentru ca te-ai deschis si pentru ca ai primit marturisirile mele.

Am parcurs astazi drumul spre mine si am avut disponibilitatea de a merge putin mai departe decat am facut-o in demersul anterior. M-am re-vazut pe mine si stacheta pe care o asezam dinaintea mea la fiecare usa pe care o deschideam, in fiecare relatie pe care o incepeam … cu fiecare proiect pe care il asumam; de-a lungul timpului, fiecare demers al meu era o competitie si fiecare act ma definea prin rezultat; faceam totul ca sa demonstrez ca pot. Odata cu cea din urma gura de aer pe care egoul meu a primit-o inainte sa se scufunde, s-a stins si demonstratia; iar cand alter-egoul meu a iesit deasupra apelor involburate, odata cu prima rasuflare, m-am deschis unei relaxari organice.

… asa am vazut cercurile pe care le aveam de parcurs in calatoria catre mine, cea apriori. Am vazul cercul credintelor adanc inradacinate, pe care le-am preluat prin proiectie sau pe care le-am construit pornind de la fiecare temere care se trezea in mine; odata ce voi trece de el, voi mai avea de trecut cercul fricilor mostenite sau atent sadite cu propria-mi mana; si dupa e voi trece si de acesta, ma voi intalni cu mine. Desi nu-mi amintesc prea multe despre mine, abia astept sa ma regasesc …

Ah, a blank, a definite blank, for an instant, not more than a second or two, I didn’t have a reportable thought or sense impression, my mind as they say went blank, I thought of nothing, I just ammed … So when a train of thought suddenly gives out collapses you just am, you go into a kind of standby mode ready for thought but not thinking (…) like the coffee machine humming to itself ready to make coffee but not making any …

Oh, what’s the point of pursuing this futile line of speculation when we all know (by “we” I mean my neurotic self and my more rational observing, recording self) we know, don’t we, that this is just a fantasy? (…)

…………………………………………………………………..David Lodge – Thinks

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

…………………………

Love … love is a verb;

love is a doing.

Word … fearless on my breath.

Gentle impulsion

shakes me,

makes me lighter,

fearless on my breath.

Teardrop on the fire,

fearless on my breath …

………………Massive Atack – Teardrop lyrics

O furtuna in gri sau argintiu; asa mi se intampla sa traiesc in ultima vreme.

Am recitit cateva insemnari si am dat peste Cioran; daca am putea trai o voluptate secreta de fiecare data cand ne simtim ignorati de ceilalti, am detine cheia fericirii. ;o) asta imi aduce aminte de ceva ce am notat intr-un caiet vechi, despre sentiment … sentiment care vine din aptitudinea de a-l declansa existenta in fiecare dintre noi mai mult decat din faptul ca celalalt are reale calitati pentru a-l trezi in noi.

Zilele trecute imi venea sa ma iau la palme constatand ca ma baricadez cu o serie de clisee. Se pare ca cel care apare cu o perseverenta aproape perversa e urmatorul: apartenenta – ancora – abandon. E rezumatul secvential al unui (al oricarui) episod de interactiune; al fiecarui episod de interactiune, de la mine cu mine, la mine cu tine, la mine cu celalalt. Fiecare ciocnire a mea de mine se proiecteaza fotografic in toate celelalte ciocniri; deformarea mea se reflecta in armonia, respectul, siguranta si increderea in raport cu tine, in raport cu celalalt (ca in povestea borcanului cu margele).

In viata, prietene, nu se pune chestiunea de a cuceri un numar cat mai mare de femei, pentru ca acest succes e doar aparent. Se pune deci chestiunea de a-ti cultiva, mai curand, propria exigenta, fiindca in ea se oglindeste masura adevaratei valori personale. Tine minte deci, prietene, adevaratul pescar arunca pestii mici inapoi in apa. … e un fragment din Iubiri Caraghioase de Milan Kundera. Ma face sa ma intreb daca un comportament rational, mai inainte de orice, e “consumul de sine”?! ;o) Si daca da, atunci asta ar sparge cliseul? Oare numai rational pot sa ma simt pe mine sincer si profund; si oare tot asa voi reusi sa te simt si pe tine si pe celalalt?

Pai, atunci ce se intampla cu inteligenta organica, care de multe ori imi pune celulele in miscare inainte ca mintea mea sa poata procesa actiunea pe care urmaza sa o fac? (sa-i spun instinct?) Exista oare o teorie a sistemului, in care cea mai flexibila parte componenta da tonul miscarii? Si, ca sa inchid cercul de intrebari, ajung cu gandul la una dintre conversatiile avute cu un prieten, despre contact improvisation jam si posibilitatile unei astfel de calatorii …