Grecia- Tablou de vacanţă

Cutia mea de acuarele, cumpărată de mama de la ruşii din piaţă, avea în colţul din dreapta sus cea mai intensă culoare din toate cele zece; mă rog, opt, fără alb şi negru. Profa de desen îmi spunea mereu: Roxana, nu folosi culorile aşa cum vin ele; amestecă-le, dă-le nuanţe, fă-le unice! Astfel, cea din colţ dreapta sus, pusă sub jetul de apă pentru a curăţa amestecul, era… ireală. Aşa s-a lipit de sufletul meu nuanţa de verde-albăstrui-smarald. Aşa am ajuns să visez în verde-albăstrui-smarald!

Deschid ochii şi ireală este şi apa în care plutesc. Cu câteva minute în urmă mă desprindeam pentru prima oară de scara unei ambarcaţiuni ca să înot în larg. E o senzaţie de euforie pură… Eşti una cu apa, într-o îmbrăţişare adâncă cu gust puternic de libertate! Eşti tu, marea şi atât. Nu există altceva. Şi e perfect!

Acum exact o săptămănă citeam un comentariu pe facebook, vis-à-vis de o ofertă de ultra last minute. Venisem la birou cu orice altceva în gânduri, mai puţin o vacanţă. În două minute, o voce energică îmi dădea informaţii despre locaţie. În următoarea seară eram pe drum. Câteva moţăiri şi eram la graniţă cu grecii.

- Gata, e timpul să mă trezesc! Nici nu aveai cum să mai dormi- o muzică veselă ne inundase şi a rămas acolo toate cele opt zile ce au urmat.

Ne-am desprins de Grecia continentală prin portul Keramoti şi după jumate de oră de plimbare pe toate punţile ferry-ului Agios Rafael, am păşit în Thassos. Mai exista opţiunea de a hrăni pescăruşii, care fac spectacol din a şparli mâncarea din mâinile oamenilor. Eu am preferat să găsesc locuri mai puţin aglomerate de unde să vorbesc cu marea.

O carieră de marmoră, câteva livezi cu măslini şi-un munte mai încolo desfăceam bagajele într-o vilă din Skala Potamia (White Coral Studios). Curat, balcon spaţios, cu vedere la piscurile Ypsarion-ului, o arcadă de viţă de vie, toaletă decentă, cameră măricică, super saltea, două mormane de prosoape albe: chiar bine şi oricum mult mai mult decât m-am aşteptat, având în vedere kilipirul prins în ultimul moment.

Până la plajă sunt cam 250 de metri. Nu îi simţi. Peste drum de vilă este un bancomat şi o brutărie, unde găseşti toate scofeturile posibile, pe lăngă păine caldă, pita şi alte cele- cu certitudine dimineaţa, la noroc mai pe după-amiază. O aruncătură de băţ mai încolo e supermarketul lui Niki- cele mai bune batoane de cocos le-am luat de la el. Nu că aş mai fi mâncat până acum sau că am mai luat şi din altă parte, dar zic. Două “kalimera” mai la vale, fix în staţia de autobuz, e o patiserie cu prăjituri, îngheţată şi sandwich-uri, tocmai bune de luat la pachet în drumeţii dacă nu ai chef să foloseşti chicineta de acasă şi produse de la Carrefour. Mini Carrefour ce-i drept, tot în drumul spre plajă, dar cu tot ce îţi dă prin cap, plata cu cardul şi oameni faini în spatele tejghelii- am luat un pachet de trei napolitane de 1 euro şi ceva, crezând că ăla e preţul pentru toate trei. Casieriţa, pentru că nu vorbea altceva în afară de greacă, m-a dus de mână până la raion, să-mi arate că pachetul conţine de fapt unsprezece napolitane.

- Cum se spune “mulţumesc” în greacă?

- “Efcharistíes”. Mi-a spus doamna de la urmatorul aprozar, de unde luam cele mai bune piersici turtite. De astea chiar am mai mâncat. Mă rog, nu e tocmai aprozar, e un boutique foarte colorat, cam cum erau la noi prin anii ’90, la fel ca toate celelalte pe care le gaseşti dacă faci dreapta în capătul straduţei care dă în plajă.

Plajă? Am vrut să zic cea mai plajă, certificată cu “blue flag”, cu intrare lină în apă, cu nisip alb, cu umbreluţe de stuf şi şezlonguri pentru care plăteai când şi cât te lăsa inima sau mai degrabă gâtlejul şi stomacul: 0.5 euro o apă plată mică, 3 euro o bere la ţap, 3 euro un gyros, 4 euro un nescaffe frappe cu îngheţată, gheaţă din oficiu şi personal prietenos. Adică plăteai pentru cosumaţie şi primeai pălăria de umbră şi două şezlonguri pe alese, dacă te trezeai devreme; dacă nu, pe rămase-  priveliştea însă era superbă din orice unghi ai fi stat… în apă. Şezlongurile sunt pentru lenevit somnoros la adăpost.

Am fost să văd şi plaja din Chryssi Ammoudia, cu nisipurile ei mai afânate şi un verde pădure oglindit în ape. E frumos! Mie însă mi-a plăcut mai mult în dreapta golfuletului, în Chryssi Akti. Poate pentru că acolo era şi portul pescăresc, iar noaptea spectacolul de lumini şi umbre, presărate printre bărcile aliniate cuminţi la mal, acompaniat de şoapte sparte în dig şi triluri de lăutari greci, era complet.

Mă învârt să plutesc pe spate. Nu pot să mă satur de culoarea asta! E uşor diferită faţă de cea din Vathi, primul golfuleţ în care am ancorat- se reflectă pietricelele de marmoră albă care înlocuiesc nisipul  şi sunt curenţi cu temperaturi diferite care fac marea să sclipească azuriu şi pielea să se zgribulească plăcut. Nu e Saliara (Marble Beach), ci Porto Vathy. Şi da, şi aici miroase a verde-albastrui-smarald. Şi a cel mai bun grătar făcut pe puntea vasului, unde am mancat toţi pe nerăsuflate, ca să plecăm apoi spre alte orizonturi cu soare, în ritm de clopot tras de valuri şi muzică grecească.

Sâmbătă am fost în capitală. Nu am vrut excursii opţionale organizate pentru ca îmi place sa îmi pictez singură escapadele. Şi îmi place să merg pe munte şi îmi place ineditul. Aşa că la distanţă de 1.9 euro cu autobuzul şi vreo 30- 40 de minute de urcare, am văzut Marea Egee şi Limenas-ul de la înălţime, printre ramuri de pin şi ziduri de peste 2000 de ani ale templului lui Apollo şi ale celui al Afroditei. Şi pentru că ne-am rătăcit la coborâre, am vazut Teatrul lui Dionysos şi de pe cealaltă parte a gardului (era închis spre renovare şi a trebuit să ocolim). Am prins nişte cadre superbe cu o bisericuţă în alb şi albastru, construită idilic pe stânci, unde îmi doream să îmi manânc rulourile cu feta puse la pachet; însă n-a fost să fie: tovarăşele drumeţe, pe care le-a încântat alegerea mea de urcat pe urmele zeilor şi m-au însoţit, şi-au dorit Mythos, şi souflaki şi alte minuni. Şi pentru că nici mie nu mi-a sunat prea rău o caracatiţă proaspătă la grătar, am poposit la o taverna în port. Peste tot, o porţie sănătoasă de mâncare servită de multe ori de un chelner neaoş, român, e în jur de 10 euro, plus minus. O carafă de apă proaspătă e mereu adusă la masă fără să fie taxată. O bere sau 500 de ml de Retsina, vinul tradiţional cu aromă de pin, nu sar de 5 euro. Şi întotdeauna am primit ceva dulce “din partea casei”. Că tot veni vorba, cel mai bun mix de fructe de mare, după care sunt complet ahtiată (cam asta am consumat tot sejurul, în diverse forme şi feluri) l-am servit la taverna Krambousa din Skala Potamia. Mâncarea demenţială, oamenii ospitalieri, vinul elixir şi priveliştea de milioane. Se găseşte pe esplanada cu taverne, în stânga plajei, cam în dreptul digului de pietre.

Poate toată voia bună a fost potenţată şi de luna plină în solstiţiu de vară, pentru că a fost ca în poveşti. Inclusiv incursiunea în Panagia, sătucul pitoresc, căţărat pe munte. Nu mai zic de îngheţata de aici, nici de străduţele înguste care şerpuiesc pe lângă casuţe dichisite, de izvorul rece care îşi varsă apele pe sub porţi străjuite de leandri şi vie, de localnicii cu grai dulce ce-şi fac siesta în piaţeta din mijlocul oraşului şi pe care nu-i clinteşti din loc sub nicio formă până pe la vreo cinci trecute fix, nici de casele vesele cu tartăcute roz sau pisici desenate pe pereţi zugrăviti fără doar şi poate în alb.

Vă zic însă de magazinul cu cremuţe, săpunuri, pomade, compoturi, miere- aţi ghicit- de pin (musai de avut la micul dejun), ulei şi fructe uscate din Skala Potamia, pentru că aşa îmi imaginez eu că arată un magazin de pe Aleea Diagon. Fanii Harry Potter înteleg. O vorbă cu doamna de acolo te umple de informaţii utile, despre produse şi producători, şi aromate de lămâile confiate cu care eşti servit. Sigur vei sfârşi adunând o pungă de diverse, pentru ca sunt slabe şansele să pleci cu mâna goală.

Ce să mai, cu Grecia şi cu Thassos, am avut chimie. M-a trezit neaşteptat din realitate şi m-a facut să simt ca trăiesc. Am rămas cu senzaţia “de bine” impregnată în piele şi cu un zâmbet larg în suflet. Ok, deocamdată e împrăştiat tâmp şi pe faţă, pentru că aşa îi şade bine unui călător proaspăt întors, care déjà îşi face planuri pentru alte zări nuanţate în verde-albăstrui-smarald. Pentru că aţi înţeles: fericirea mea e colorată în verde-albăstrui-smarald. Şi e atât de bine să pluteşti de fericire… 

“Articol înscris în concursul Thailanda, Te Iubesc! organizat de KLM România, în colaborare cu Tedoo.ro și T.A.T. Balkans.

Posted in Calatorii | Tagged , , , , , , , | Leave a comment

Comunicam!

Toti… povestim de ne spargem cate in luna si in stele, dar suntem prea lasi sa punem doua, trei vorbe unele langa altele si sa le spunem din suflet pentru ca asa simtim. Simple, fara dantelute si brizbrizuri, fara pauze de efect si mimica aferenta. Noua ne ies cuvintele de-a valma, aruncate unele dupa altele, fara noima, prea grabiti si prea afectati de sindromul “dupa mine potopul”, ca sa ne mai gandim ca asemenea doua, trei  vorbe recitate teatral pot sa faca rau cat pentru o viata.

Via FB

Posted in De suflet, De zi cu zi | Tagged , , , | 5 Comments

Like Mike

Hai fiti simpatici si butonati un like sa il ajutam pe omul pozar Mike sa castige o tona de experienta si alte cele (zice el sau scrie pe site) in concursul foto organizat de Cesarom.

Pentru ca va place (de poza lui, de mine, de el, nu mai conteaza) like AICI.

Doar pentru ca va place de el, il gasiti si AICI sau AICI!

Foarte multumim pentru bunavointa :)

Posted in Proiect | Tagged , , , , | 5 Comments

Goodnight commercial :)) + Sunday Drivers ;))

Va amintiti BMW vs Audi, Audi’s move – “Time to check your luxury badge. It may have expired”? Ei bine… “Luxury has progressed” :) )  Doar ca tura asta in vizor este Mercedes S Class!

Trebuie sa scotocesc dupa replica  ;) )

Update: fara legatura cu cea de mai sus (a aparut oricum inainte), insa amuzanta si carismatica cel putin datorita lui Michael Schumacher si lui Mika Häkkinen!
Sunday drivers :

Posted in Veselie | Tagged , , , , , , , , , | Leave a comment

Culmea logicii

Azi m-a pus aghiuta sa deschid niste sertare mai vechi prin inbox si am dat peste un fragment frumos din “Mircea Cartarescu- Cateva motive pentru care iubim femeile”.

Desi imi place ideea din spatele acestor randuri,  nu ma  regasesc in multe din aceste femei. Totusi, felul aparent sincer in care e expus totul, venind mai ales din partea unui barbat, face ca impactul mesajului sa fie puternic la nivel emotional. Pe mine ma uimeste de fiecare data cat de esentiale sunt simplitatea si franchetea in comunicare si cat de mult pot sa cantareasca. Chiar si la nivel de gest.

“Iubim femeile pentru ca au sani rotunzi, cu gurguie care se ridica prin bluza cand le e frig, pentru ca au fundul mare si grasut, pentru ca au fete cu trasaturi dulci ca ale copiilor, pentru ca au buze pline, dinti decenti si limbi de care nu ti-e sila. Pentru ca nu miros a transpiratie sau a tutun prost si nu asuda pe buza superioara. Pentru ca le zambesc tuturor copiilor mici care trec pe langa ele. Pentru ca merg pe strada drepte, cu capul sus, cu umerii trasi inapoi si nu raspund privirii tale cand le fixezi ca un maniac. Pentru ca trec cu un curaj neasteptat peste toate servitutile anatomiei lor delicate. Pentru ca in pat sunt indraznete si inventive nu din perversitate, ci ca sa-ti arate ca te iubesc. Pentru ca fac toate treburile sacaitoare si marunte din casa fara sa se laude cu asta si fara sa ceara recunostinta. Pentru ca nu citesc reviste porno si nu navigheaza pe site-uri porno. Pentru ca poarta tot soiul de zdranganele pe care si le asorteaza la imbracaminte dupa reguli complicate si de neinteles. Pentru ca iti deseneaza si-si picteaza fetele cu atentia concentrata a unui artist inspirat. Pentru ca au obsesia pentru subtirime-a lui Giacometti. Pentru ca se trag din fetite. Pentru ca-si ojeaza unghiile de la picioare. Pentru ca joaca sah, whist sau ping-pong fara sa le intereseze cine castiga. Pentru ca sofeaza prudent in masini lustruite ca niste bomboane, asteptand sa le admiri cand sunt oprite la stop si treci pe zebra prin fata lor. Pentru ca au un fel de-a rezolva probleme care te scoate din minti. Pentru ca au un fel de-a gandi care te scoate din minti. Pentru ca-ti spun „te iubesc” exact atunci cand te iubesc mai putin, ca un fel de compensa]ie. Pentru ca nu se masturbeaza. Pentru ca au din cand in cand mici suferinte: o durere reumatica, o constipatie, o batatura, si-atunci iti dai seama deodata ca femeile sunt oameni, oameni ca si tine. Pentru ca scriu fie extrem de delicat, colectionand mici observatii si schitand subtile nuante psihologice, fie brutal si scatologic ca nu cumva sa fie suspectate de literatura feminina. Pentru ca sunt extraordinare cititoare, pentru care se scriu trei sferturi din poezia si proza lumii. Pentru ca le innebuneste „Angie” al Rolling-ilor. Pentru ca le termina Cohen. Pentru ca poarta un razboi total si inexplicabil contra gandacilor de bucatarie. Pentru ca pana si cea mai dura bussiness woman poarta chiloti cu induiosatoare floricele si dantelute. Pentru ca e asa de ciudat sa-ntinzi la uscat, pe balcon, chilotii femeii tale, niste lucrusoare umede, negre, rosii si albe, parte satinate, parte aspre, mirandu-te ce mici suprafete au de acoperit. Pentru ca in filme nu fac dus niciodata inainte de-a face dragoste, dar numai in filme. Pentru ca niciodata n-ajungi cu ele la un acord in privinta frumusetii altei femei sau a altui barbat. Pentru ca iau viata in serios, pentru ca par sa creada cu adevarat in realitate. Pentru ca le intereseaza cu adevarat cine cu cine s-a mai cuplat intre vedetele de televiziune. Pentru ca tin minte numele actritelor si actorilor din filme, chiar ale celor mai obscuri. Pentru ca daca nu e supus nici unei hormonizari embrionul se dezvolta intotdeauna intr-o femeie. Pentru ca nu se gandesc cum sa i-o traga tipului dragut pe care-l vad in troleibuz. Pentru ca beau porcarii ca Martini Orange, Gin Tonic sau Vanilla Coke. Pentru ca nu-si pun mana pe fund decat in reclame. Pentru ca nu le excita ideea de viol decat in mintea barbatilor. Pentru ca sunt blonde, brune, roscate, dulci, futese, calde, dragalase, pentru ca au de fiecare data orgasm. Pentru ca daca n-au orgasm nu il mimeaza. Pentru ca momentul cel mai frumos al zilei e cafeaua de dimineata, cand timp de o ora rontaiti biscuiti si puneti ziua la cale. Pentru ca sunt femei, pentru ca nu sunt barbati, nici altceva. Pentru ca din ele-am iesit si-n ele ne-intoarcem, si mintea noastra se roteste ca o planeta greoaie, mereu si mereu, numai in jurul lor.”

Posted in De suflet, De zi cu zi | Tagged , , , , , , , , , , , , | 5 Comments

Buuuun!

… recunosc, din motive de lipsa de chef (motiv principal), am mai intrat nu pe aici. Da’ deloc. Dar daca tot a venit toamna, am zis ca e cazul sa ma intorc la ale mele ca…deh, trebuie sa facem pregatiri de hibernare. Prehibernare, dupa cum se zice mai nou. Don’t ask!
Pana una alta, am de cerut scuze lui Tudor, pentru ca mi-a dat un articol de scris. Bre’ de scris l-am scris, numai ca in maniera mea caracteristica…. am scris prea mult si… prea si prea si…. mai greu cu publicatul. Ma mai gandesc :) ))
Choco, mi-am vazut premiul :) foarte multumesc- stiu ca am fost porc si nu am dat nici un semn!  Dar te astept in Bucuresti sa te plimb pe unde vrei tu ;)
Alina, pe tine te-am ratat cu ziua, deci…se cheama ca…Nu se mai cheama! Porc. Iar. Ca norocul ca la tine intru zilnic de la servici! ;) ) La multi ani?! :*
Miss Loo …. traisca feisbucul, ca altfel ne mai hauzeam noi din parti! Deblocam si noi pagina aia? Imi e dor de comentariile mele! :D
Kinder :D :*:*:* uups?!
Hubbis? Macar de la tine mi-am luat update-urile din statusuri :)

Acum ca am terminat cover-ul pomelnicului, presupun ca voi fi iertata automat si de restul poporului (ca nu aveti ce face- sunt imuna la voodoo!), fac rezumat la activitatile estivale: sunt bine, a fost cu distractie, chef, nunti, weekend-uri prelungite, mari, fugute acasa, zambete si voie buna. A fost frumos!
In alta ordine de idei, cred ca o sa dau si eu cu matura prin tema mea, sa vedem ce hainute noi de toamna s-ar potrivi paginii lu’ Xulescu. Vedem, vorbim!
Hai! Weeeekeeend!

Aaaa, in alta ordine de idei si fara nici o relevanta, filmuletul de mai jos m-a tinut lipita de monitor toate cele 7 minute si ceva. La sfarsit am avut nevoie de servetele… :) Enjoy!

Posted in De zi cu zi | Tagged , , , , , , | 16 Comments

Criminal

You’d better not f_ck on the table, you son of a….. :) ))

Posted in Veselie | Tagged , , , | 6 Comments

Cum fu la triatlon?!…

Taaaaateeeeee! Taaaaateeeeee!…. Zbier din toata inima desi le am pe ale mele si imi ajung sincer. Cristi isi sumeneste bine gogosarii, pardon- bermudele…aaaa?! Cum le zice mai la aia?! Aha un fel de chiloti cu manecuta in patratele! Deci, ii trage bine, da jos pantalonii si isi lipeste bunatate de dos lunatic de geamul masinii.

Bun, nu mai conteaza, il spalam. Si asa toata masina miroase a rusi (de la votka, dar mai conteaza?!). E atmosfera de chef. Ma rog, aia “mici” de pe bancheta din spate l-au inceput din momentul in care am intrat pe autostrada. Soferii insa se uita cu jind! De tinut minte: masina mea are doi soferi, care conduc in acelasi timp: unul conduce din stanga, de obicei folosindu-se de volan si pedala de acceleratie, celalat din dreapta, utilizand podeaua pe post de frana si bordul pe post de punct de sprijin! Nu conteaza, conducem bine amandoi!

Se canta in draci in masina: Domn, Domn sa’naltam pe doua voci. Doar e iunie, merge o colinda. Happy birthday si apoi reluam Domn, Domn. Si apoi tot repertoriul de lautareasca, inventata sau nu si ce mai gasim fiecare prin amintiri. Si “Taaaateeeeeee!” Eventual la semafoare prin Constanta, ca sa ne compromitem total o posibila viitoare cariera politica. Nu va ganditi, pentru noi cuvantul in sine clar si-a pierdut insemnatatea. Pentru prea cinstitul auditoriu…. :| Sa stiti ca noi suntem oameni seriosi si extrem de responsabili. Pe bune! Jur!

Ne cazam, o tura scurta de 2 Mai, mergem dupa provizii. Baietii isi iau berica. Ne-am lua si noi mai multe, dar am bugetat aiurea si déjà Grinch se uita urat. Luam macar acadele. Na!

Dam si de Dudu. La modul…:

”Buna Dudu, paaa Dudu!”

“Ala era Dudu?!”

“Hai acasa ca ne cheama sticla aia de whisky.” Si dusi am fost. O hahaleala, un Jack, o maslina, un Jack, o portie de ras, un Jack, o portie de “zi bai cum a fost cand…” un Jack si alta portie de ras si apoi nani ca era un frig si o vajgaraie, bre, de ziceai ca am nimerit la mare in martie. Cu tot cu mult prea dragastosul de Jack.

E déjà dimineata. Ma rog, pranz pentru unii. Pentru mine dimineata. O dusca de apa, ca imi era sete. Proasta inspiratia, ca s-a intalnit cu Jack. Astia doi nu sunt buni impreuna. Ca norocul ca Andreea e fata de comitet si chit ca nu mi-a facut ce mi-a promis din Bucuresti, si-a spalat pacatele cu o mare cafea servita la pat pentru care a pedalat pana jos la magazin, numai ca sa ma puna pe picioare. Eeeeee? No hai s-om mere. Nu la spa cum vroiau unii, ci la cartierul general de langa casa lui Dudu.

Tudor se agita langa un excel. Neam nu vrea sa fie user friendly cu oamenii care stiu ce e un Value LookUp (parca asa ii zice, desi eu ii spun veliucapa) si dupa ce ne exemplifica pe mute cum faceau locomotivele cu aburi pe vremuri, il lasam sa isi gaseasca el valorile pe sistem manual (nu turbo cum stiam noi :) ) si ma duc sa soferesc ceva. Nu ca as fi avut vreun chef, dar mi s-a zambit atat de imbietor incat am zis ca e musai sa dau o tura. Plus ca trebuia sa o las pe Andreea sa vrajeasca ceva.  In 10 minute sunt in Mangalia, in alte 10 sunt…in Vama. In doua ajung la frontiera. Andreea nu are buletinul la ea. E bine, ne intoarcem. La nici jumate de ora dupa ce plecasem intr-o formatie, ne intoarcem la HQ  in alta. In 10 minute bantui din nou prin Mangalia, de data asta insotita de Cristi. Noi si un snop de numere infoliate ce trebuiau perforate. Si cu inca nu mai stiu ce minuni de facut.

“Bai zicea Tudor ca trebuie…trebuie….” Cristi nu prea le are cu si anume comunicarea lately.

“Cristi, focus! Ce zicea Tudor?”

“Nu stiu, suna-l ca era important…”

“Nu am numar!”

“Nici eu…”

Tipul din spatele biroului (nu tejghea, ca birou), care oricum era gata siderat din momentul in care era sa ii daram biroul in incercarea de a perfora mai multe numere la un loc, juca pingpong cu privirea de la unul la altul. Tocmai in momentul in care ma pregateam sa ii sugerez un anumit traseu de urmat (Cristi, eu ti iubescu pi tini tari :* si stiu ca esti foarte apropiat de femeile din viata ta  oricum :) ), se ridica vanzatorul:

“Va dau eu numarul lui Tudor!” Speechless.

Buuuun! Inapoi la 2 mai, mutat HQ in Golful Pescarilor, ura si la gara ca incepe distractia. Ala vrea numarul 13 ca e ziua lui atunci, schimba 19 cu 4 ca nu mai tin minte ce, dar e musai…. Aaaaa nu mai sunt numere. :| Na oups! Ce maaaaaah? Nu-i nimic, daca nu mai sunt, facem! Si da-i si lupta. Si construieste inca vreo “t- spe” kituri de participare. Vezi ca astea sunt de stafeta, astea de tura lunga, astea de scurta. Unde? Care?

Da un M, ia un L.

“Nu mai aveti S?”

“Ei, avem, cu sa nu, dar uite, tie nu ti se potriveste S. Sunt decalate marimile. De fapt S-ul asta merge pentru femei. Ia incearca un M!”

Dau sa ma intorc pentru ca mi se parea foarte tare explicatia- noi chiar nu mai aveam S. Cand colo,  ce sa vad?! Andreea mi ti-l butona pe un print acolo de numa’. Acu’ nu ca aluia nu i-ar fi placut. Luase pozitie genul Popeye: “Unde, acolo?!” si se lasa imbracat si dezbracat de mandra mea. Dau sa zic ceva, Andreea insa e mai iute:

“Numaru’ poti sa il porti asa. Uite vezi?!” si smaf numarul peste umerii lui Popeye, i-l aseaza bine pe abdomen si il netezeste frumos ca sa stea.

“Dar daca te incomodeaza, poti sa il tii si aici.” Si il aseaza si mai bine, oleaca mai hacana. Ma uit in spate, toate gagicile urmareau  geana cum norocoasa asta mica ii face training omului. Din multime  insa misca hotarat o tanti.

“Andreea, hai sa ma ajuti…. Like ACUM!”….

Eh, ce sa mai… Oameni frumosi. There is stil hope after all! Baietii nostri se fac ca ploua.

“Acum de-ar fi hope sa se schimbe si vremea lui peste, ca iaca, din cauza astora chiar ploua! Andreiaa!!!! Ce facusi, mam’mare, cu za cutitul ala?! Mai infingem si noi ceva?!”

Pana una alta aflu ca voi fi arbitru pe CP2 Alegare la tura lunga. Bineinteles Cristi nu putea sa imi fie decat asistent personal. Andra e om. :) ))

“Ce e mai? Om? De cand?!” :) )) Asta nu a fost nimic. Sa vedeti halimaiul dracu in momentul in care aflam ca Daniel trebuie sa stea plantat in strada sa dirijeze masini. A dirijat saracul…. Numai urari de bine a dirijat! Catre toti soferii care aprope l-au relocat in rai de cateva ori. Oricum, noi ne-am luat ramas bun de la el seara, l-am asigurat ca a fost o placere sa il cunostem si….prieteni buni ce ii suntem, am vrut sa ii desenam conturul pe asfalt, langa locul unde trebuia sa isi exercite jobul a doua zi. Noroc ca era ud pe jos si nu am gasit creta.

Oameni, puiule, oameni… :) )

Sambata dimineata iar ma taraste Andreia jos din pat. De data asta fara cafea, ca nu avem timp. Ajungem la HQ la Micul Golf, astia ne iau de buni. Ca deh, ei se simteau fresh dupa ce ca statusera sa refaca traseul de MTB toata noaptea. La ce iti mai trebuie somn in conditiile astea? Eu insa ma chinuiam temeinic sa imi tin ochii deschisi. D’apoi sa mai si procesez. Bogdan nu focaliza nici el prea bine. Daniel nici atat.. Cristi…cred ca incepuse sa Of Of Ofteze déjà. Andreia se agatase temeinic de o piscina si umfla cu spor.

“Ho cu mama ca e mai mare decat tine. Las-o bre, ca s-o gasi un voinic sa o aduca la o forma utilizabila.” Si s-a gasit! :)

Tudor ne face instructajul.

“Tu trebuie sa completezi aici si aici. Ai 10 banane, 5 glucoze, “n-spe” baxuri de apa.“

“Da in cutia aia ce e?” Nu stiu- vedeti si voi….Chestii de la sponsori. Luati daca va trebuie. Intind mana, dau de niste device-uri simpatice gen goarne/ticnale.

“Taci ca astea-s amuzante. Na luati si voi una, si voi una, lasati-ne si noua…”.

Restul au ramas acolo ca nu prezentau interes. Niste cutiute, spray-uri. N-aveam vreme sa misun in ele sa vad ce is. Mai tarziu am aflat ca erau premiile. Vreo cateva zeci de milioane intr-o cutie. Am alergat de ne-au luat toti dracii pana le-am gasit pe toate pe unde fusesera puse. Doar ca mai pe dupamiaza, cand m-a trezit o panica de om stresat maxim. Glumesc eu, Dudule, dar atunci nu fu prea amuzant!

Hopa sus in masina si plecam sa ne locam la check point. Patru gagici si un urs pe bancheta din spate si soferul plus Grinch in fata. Nu, nu era dubita si nici remorca la tractor. Ne instalam frumos. Stiu ca la noi vor ajunge mai putini pentru ca e tura lunga, asa ca ne facem comozi. Dau tricoul jos sa ma bronzez, desfac un Cucu Land de ala mirobolant si pentru 10 secunde ma relaxez. Suna Ruxi:

“Venim sa va filmam!” Pune tricoul inapoi. Fa frumos la camera, fa poza cu ursul! Cand ma uit mai bine, Alex déjà se apropia de CP-ul nostru. Ia neamuleeee:

“Banane, Glucoza, Apa….Nu, nu…. Berea e a noastra! Nici Cucu Land nu-i voie!” Si uite cam asa au trecut toti cei 19. Ultimul concurent care a ajuns a stat la povesti, mai ca nu se mai dadea dus.

“Bre!!!! Concursul, uite-n colo tre’ sa te duci….” S-a dus pana la urma.

Una peste alta, am avut si clienti la taraba care ne-au vazut cu umbreluta si produse si au vrut sa cumpere una alta de la noi.

“Nu sunt de vanzare. Trebuie sa va dati la o parte, aici se desfasoara un concurs!”

“D’apoi shi concurs don’soara?!”

Seara mi-am exercitat calitatile de hostessa si ulterior scrib al companiei. In primul rand am grupat premiile pe categorii. In al doilea rand, dupa primele diplome completate mi-am dat seama ca a trecut ceva vreme de cand nu am mai scris de mana. In al treilea rand am inceput sa ma oftic pe faptul ca eu nu primesc nici un premiu.

M-am consolat insa in momentul in care am vazut oameni bucurosi. Zambete si ochi frumosi care radiau cand urcau pe scena sau cand le puneai frumos in mana o simpla diploma care sa le ateste statutul de finalist al triathlonului. Pareau toti niste copii….Mie mi-au adus aminte de momentele in care prezentam serbari in generala, de coronite si scolari emotionati.

Una peste alta, a fost o experienta frumoasa. Am povestit totul la modul funny si am exagerat in cele mai multe cazuri. De fapt, in realitate a fost si mai si :) )

PS: Poate la anul reusim sa ajungem in Ciocarlia (bineinteles fara sa ne intoarcem din drum) doar de doua ori.  Anul asta am fost de trei ori, in aceleasi conditii. Sau eventual poate lasam salvarii aleia un avans considerabil. Mai socializam si noi cu the others….

Nu intelegeti despre ce vorbesc?! Nu-i bai!  Va spun altadata!  :)

Posted in Proiect | Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 4 Comments

Prietenie. Prietenie?

“Bai, am fost aseara la repetitii cu trupa! A iesit bestial ultimul
cantec….Suuuuper! Nici nu credeam ca o sa fiu din prima in asa armonie cu baietii! Ne completam reciproc- am bagat un solo! La sfarsit erau toti in extaz- o sa vezi, la concert o sa fie dementa curata!”

Ionut se uita inspre paharul de bere. Insa ce vede el nu are legatura cu prezentul. Se vede pe el, pe vremea in care se uita cu admiratie la noul lui prieten. Aparuse in viata lui din senin si imprejurarile au fost de asa natura incat s-a procopsit cu el. Dani e mai mic decat Ionut cu ceva ani buni, dar parea un copil reusit. Nu il interesa scoala, insa avea cultura generala berechet. Venea dintr-o familie buna, de oameni cu principii care au reusit in viata muncind. Si chiar daca nu a prins perioada in care ai lui inca luptau sa se ridice, a crescut intr-o atmosfera sanatoasa. De aia l-a indragit Ionut pe Dani.

Vremea a trecut insa si Dani s-a tot dus la concerte. Ionut sorbea toate povestile despre repetitii si despre cum i-au iesit atat de perfect toate cantecele, despre cum a fost aplaudat la scena deschisa. Nu il auzise niciodata cantand, dar cat de minunat trebuie sa fie. Pentru Ionut cantatul la chitara e ceva ce numai zeii pot sa faca. Drept urmare, Dani, la cei 20 si ceva de ani, fara prea multe notiuni de scoala si cu prea putine griji pe cap, exact genul de om pe care daca nu l-ar fi cunoscut bine, l-ar fi urat cu siguranta, ei bine, Dani devenise un … fel de pui de zeu.

“Alo! Salut Ionut, sunt Alina. Iubi si-a uitat telefonul  in masina si e plecat. Auzi, daca tot vrei sa vorbesti cu el…ai ceva planuri pe diseara? Mergem intr-un club- avem concert cu “The Dudes”, nu vrei sa vii cu noi?”

Ionut nu avea planuri…. Plus ca era vorba de “The Dudes”- de cate ori auzise de ei?! era trupa lui Dani. Cum sa nu se duca?! O sa stea cu Alina si o sa il asculte in sfarsit pe Dani cum isi face solo-ul la chitara.

Si s-a dus. Agitatie, oameni multi. Ionut a gasit masa  rezervata pentru prietenii celor din trupa. Insa nici urma de Alina. De Dani nici atat. Bine, pe Dani nici nu se astepta sa il vada- era probabil in spatele scenei, ocupat cu ultimele pregatiri. Totusi… Alina? Nu cunostea pe nimeni altcineva de la masa, desi oamenii erau draguti si socializau. In fine, uite si organizatorul, introduce trupa si, rand pe rand, intra in scena baietii de la The Dudes. Tobe, clape, voce…. si… Alina.

“Alina? De….cand canta Alina la chitara? “

Dani radea si striga in spatele lui. A comentat pana si la cateva acorduri care lui i s-au parut usor nereusite. Cu ocazia aia a spus in treacat ca, de fapt, el doar invata sa cante la chitara. Dar stie foarte bine ca are talent nativ. Nu are insa timp indeajuns pentru asta, pentru ca… are alte lucruri importante de facut- asta e doar un hobby. Poti sa ai un hobby chiar daca nu te pricepi deloc la activitatea in sine. Ceea ce oricum nu e cazul lui. El poate sa cante primul portativ din melc melc codobelc  aproape perfect. Cum spunea, e talent nativ.

Lui Ionut ii fuge usor privirea. Cineva ii luase sticla de bere din fata.

“Maine ma duc cu baietii la Clubul Diplomatilor, la o partida de golf. E regula, in fiecare miercuri mergem sa facem sport!”

Baietii sunt, de doua luni, noii lui cei mai buni prieteni. Alex si Juan. Dani seamana mult cu ei. Dani poarta ochelari, este mic de statura, nu are o constitutie foarte atletica ci mai degraba are inclinatie spre obezitate. E alergic la polen si iarba. Adora insa plimbarile in X5-ul lui Juan si sfaturile despre rolul seductiei  in procesul de promovare  date de Alex. Regula de “sport in fiecare miercuri” functioneaza de…miercurea trecuta.

Dani stie  sa joace golf la fel de bine cum stie sa cante la chitara sau sa dea la rapitori.

Ionut mai cere o bere….

PS: Mel am furat-o de la Diana Emma, ptr ca mi se pare taaaare tare frumoasa! Foarte multumesc :)

Posted in Povesti | Tagged , , , , , , , , , , , , | 5 Comments

Sicilia 2010- vacanta in al noualea cer!

19- 28 Mai 2010… Au fost noua zile absolut minunate! Pline, intense, cu o densitate de lucruri noi si experiente traite de 800 x n %. Sunt inca euforica si nu imi gasesc nici ritmul si nici cuvintele ca sa pot descrie tot ce am vazut, dar va pun poze sa va dumiriti singuri despre ce vorbesc si promit ca revin cu detalii despre locuri, povestioare amuzante (doar e vorba de mine, nu pot lipsi)…si alte diverse.

Pana una alta, dati drumul la muzica si …. have fun :)

http://www.slideshare.net/brioron/sicily-2010

Posted in De suflet | Tagged , , , , , , , , , | 32 Comments