Cum fu la triatlon?!…

Taaaaateeeeee! Taaaaateeeeee!…. Zbier din toata inima desi le am pe ale mele si imi ajung sincer. Cristi isi sumeneste bine gogosarii, pardon- bermudele…aaaa?! Cum le zice mai la aia?! Aha un fel de chiloti cu manecuta in patratele! Deci, ii trage bine, da jos pantalonii si isi lipeste bunatate de dos lunatic de geamul masinii.

Bun, nu mai conteaza, il spalam. Si asa toata masina miroase a rusi (de la votka, dar mai conteaza?!). E atmosfera de chef. Ma rog, aia “mici” de pe bancheta din spate l-au inceput din momentul in care am intrat pe autostrada. Soferii insa se uita cu jind! De tinut minte: masina mea are doi soferi, care conduc in acelasi timp: unul conduce din stanga, de obicei folosindu-se de volan si pedala de acceleratie, celalat din dreapta, utilizand podeaua pe post de frana si bordul pe post de punct de sprijin! Nu conteaza, conducem bine amandoi!

Se canta in draci in masina: Domn, Domn sa’naltam pe doua voci. Doar e iunie, merge o colinda. Happy birthday si apoi reluam Domn, Domn. Si apoi tot repertoriul de lautareasca, inventata sau nu si ce mai gasim fiecare prin amintiri. Si “Taaaateeeeeee!” Eventual la semafoare prin Constanta, ca sa ne compromitem total o posibila viitoare cariera politica. Nu va ganditi, pentru noi cuvantul in sine clar si-a pierdut insemnatatea. Pentru prea cinstitul auditoriu…. :| Sa stiti ca noi suntem oameni seriosi si extrem de responsabili. Pe bune! Jur!

Ne cazam, o tura scurta de 2 Mai, mergem dupa provizii. Baietii isi iau berica. Ne-am lua si noi mai multe, dar am bugetat aiurea si déjà Grinch se uita urat. Luam macar acadele. Na!

Dam si de Dudu. La modul…:

”Buna Dudu, paaa Dudu!”

“Ala era Dudu?!”

“Hai acasa ca ne cheama sticla aia de whisky.” Si dusi am fost. O hahaleala, un Jack, o maslina, un Jack, o portie de ras, un Jack, o portie de “zi bai cum a fost cand…” un Jack si alta portie de ras si apoi nani ca era un frig si o vajgaraie, bre, de ziceai ca am nimerit la mare in martie. Cu tot cu mult prea dragastosul de Jack.

E déjà dimineata. Ma rog, pranz pentru unii. Pentru mine dimineata. O dusca de apa, ca imi era sete. Proasta inspiratia, ca s-a intalnit cu Jack. Astia doi nu sunt buni impreuna. Ca norocul ca Andreea e fata de comitet si chit ca nu mi-a facut ce mi-a promis din Bucuresti, si-a spalat pacatele cu o mare cafea servita la pat pentru care a pedalat pana jos la magazin, numai ca sa ma puna pe picioare. Eeeeee? No hai s-om mere. Nu la spa cum vroiau unii, ci la cartierul general de langa casa lui Dudu.

Tudor se agita langa un excel. Neam nu vrea sa fie user friendly cu oamenii care stiu ce e un Value LookUp (parca asa ii zice, desi eu ii spun veliucapa) si dupa ce ne exemplifica pe mute cum faceau locomotivele cu aburi pe vremuri, il lasam sa isi gaseasca el valorile pe sistem manual (nu turbo cum stiam noi :) ) si ma duc sa soferesc ceva. Nu ca as fi avut vreun chef, dar mi s-a zambit atat de imbietor incat am zis ca e musai sa dau o tura. Plus ca trebuia sa o las pe Andreea sa vrajeasca ceva.  In 10 minute sunt in Mangalia, in alte 10 sunt…in Vama. In doua ajung la frontiera. Andreea nu are buletinul la ea. E bine, ne intoarcem. La nici jumate de ora dupa ce plecasem intr-o formatie, ne intoarcem la HQ  in alta. In 10 minute bantui din nou prin Mangalia, de data asta insotita de Cristi. Noi si un snop de numere infoliate ce trebuiau perforate. Si cu inca nu mai stiu ce minuni de facut.

“Bai zicea Tudor ca trebuie…trebuie….” Cristi nu prea le are cu si anume comunicarea lately.

“Cristi, focus! Ce zicea Tudor?”

“Nu stiu, suna-l ca era important…”

“Nu am numar!”

“Nici eu…”

Tipul din spatele biroului (nu tejghea, ca birou), care oricum era gata siderat din momentul in care era sa ii daram biroul in incercarea de a perfora mai multe numere la un loc, juca pingpong cu privirea de la unul la altul. Tocmai in momentul in care ma pregateam sa ii sugerez un anumit traseu de urmat (Cristi, eu ti iubescu pi tini tari :* si stiu ca esti foarte apropiat de femeile din viata ta  oricum :) ), se ridica vanzatorul:

“Va dau eu numarul lui Tudor!” Speechless.

Buuuun! Inapoi la 2 mai, mutat HQ in Golful Pescarilor, ura si la gara ca incepe distractia. Ala vrea numarul 13 ca e ziua lui atunci, schimba 19 cu 4 ca nu mai tin minte ce, dar e musai…. Aaaaa nu mai sunt numere. :| Na oups! Ce maaaaaah? Nu-i nimic, daca nu mai sunt, facem! Si da-i si lupta. Si construieste inca vreo “t- spe” kituri de participare. Vezi ca astea sunt de stafeta, astea de tura lunga, astea de scurta. Unde? Care?

Da un M, ia un L.

“Nu mai aveti S?”

“Ei, avem, cu sa nu, dar uite, tie nu ti se potriveste S. Sunt decalate marimile. De fapt S-ul asta merge pentru femei. Ia incearca un M!”

Dau sa ma intorc pentru ca mi se parea foarte tare explicatia- noi chiar nu mai aveam S. Cand colo,  ce sa vad?! Andreea mi ti-l butona pe un print acolo de numa’. Acu’ nu ca aluia nu i-ar fi placut. Luase pozitie genul Popeye: “Unde, acolo?!” si se lasa imbracat si dezbracat de mandra mea. Dau sa zic ceva, Andreea insa e mai iute:

“Numaru’ poti sa il porti asa. Uite vezi?!” si smaf numarul peste umerii lui Popeye, i-l aseaza bine pe abdomen si il netezeste frumos ca sa stea.

“Dar daca te incomodeaza, poti sa il tii si aici.” Si il aseaza si mai bine, oleaca mai hacana. Ma uit in spate, toate gagicile urmareau  geana cum norocoasa asta mica ii face training omului. Din multime  insa misca hotarat o tanti.

“Andreea, hai sa ma ajuti…. Like ACUM!”….

Eh, ce sa mai… Oameni frumosi. There is stil hope after all! Baietii nostri se fac ca ploua.

“Acum de-ar fi hope sa se schimbe si vremea lui peste, ca iaca, din cauza astora chiar ploua! Andreiaa!!!! Ce facusi, mam’mare, cu za cutitul ala?! Mai infingem si noi ceva?!”

Pana una alta aflu ca voi fi arbitru pe CP2 Alegare la tura lunga. Bineinteles Cristi nu putea sa imi fie decat asistent personal. Andra e om. :) ))

“Ce e mai? Om? De cand?!” :) )) Asta nu a fost nimic. Sa vedeti halimaiul dracu in momentul in care aflam ca Daniel trebuie sa stea plantat in strada sa dirijeze masini. A dirijat saracul…. Numai urari de bine a dirijat! Catre toti soferii care aprope l-au relocat in rai de cateva ori. Oricum, noi ne-am luat ramas bun de la el seara, l-am asigurat ca a fost o placere sa il cunostem si….prieteni buni ce ii suntem, am vrut sa ii desenam conturul pe asfalt, langa locul unde trebuia sa isi exercite jobul a doua zi. Noroc ca era ud pe jos si nu am gasit creta.

Oameni, puiule, oameni… :) )

Sambata dimineata iar ma taraste Andreia jos din pat. De data asta fara cafea, ca nu avem timp. Ajungem la HQ la Micul Golf, astia ne iau de buni. Ca deh, ei se simteau fresh dupa ce ca statusera sa refaca traseul de MTB toata noaptea. La ce iti mai trebuie somn in conditiile astea? Eu insa ma chinuiam temeinic sa imi tin ochii deschisi. D’apoi sa mai si procesez. Bogdan nu focaliza nici el prea bine. Daniel nici atat.. Cristi…cred ca incepuse sa Of Of Ofteze déjà. Andreia se agatase temeinic de o piscina si umfla cu spor.

“Ho cu mama ca e mai mare decat tine. Las-o bre, ca s-o gasi un voinic sa o aduca la o forma utilizabila.” Si s-a gasit! :)

Tudor ne face instructajul.

“Tu trebuie sa completezi aici si aici. Ai 10 banane, 5 glucoze, “n-spe” baxuri de apa.“

“Da in cutia aia ce e?” Nu stiu- vedeti si voi….Chestii de la sponsori. Luati daca va trebuie. Intind mana, dau de niste device-uri simpatice gen goarne/ticnale.

“Taci ca astea-s amuzante. Na luati si voi una, si voi una, lasati-ne si noua…”.

Restul au ramas acolo ca nu prezentau interes. Niste cutiute, spray-uri. N-aveam vreme sa misun in ele sa vad ce is. Mai tarziu am aflat ca erau premiile. Vreo cateva zeci de milioane intr-o cutie. Am alergat de ne-au luat toti dracii pana le-am gasit pe toate pe unde fusesera puse. Doar ca mai pe dupamiaza, cand m-a trezit o panica de om stresat maxim. Glumesc eu, Dudule, dar atunci nu fu prea amuzant!

Hopa sus in masina si plecam sa ne locam la check point. Patru gagici si un urs pe bancheta din spate si soferul plus Grinch in fata. Nu, nu era dubita si nici remorca la tractor. Ne instalam frumos. Stiu ca la noi vor ajunge mai putini pentru ca e tura lunga, asa ca ne facem comozi. Dau tricoul jos sa ma bronzez, desfac un Cucu Land de ala mirobolant si pentru 10 secunde ma relaxez. Suna Ruxi:

“Venim sa va filmam!” Pune tricoul inapoi. Fa frumos la camera, fa poza cu ursul! Cand ma uit mai bine, Alex déjà se apropia de CP-ul nostru. Ia neamuleeee:

“Banane, Glucoza, Apa….Nu, nu…. Berea e a noastra! Nici Cucu Land nu-i voie!” Si uite cam asa au trecut toti cei 19. Ultimul concurent care a ajuns a stat la povesti, mai ca nu se mai dadea dus.

“Bre!!!! Concursul, uite-n colo tre’ sa te duci….” S-a dus pana la urma.

Una peste alta, am avut si clienti la taraba care ne-au vazut cu umbreluta si produse si au vrut sa cumpere una alta de la noi.

“Nu sunt de vanzare. Trebuie sa va dati la o parte, aici se desfasoara un concurs!”

“D’apoi shi concurs don’soara?!”

Seara mi-am exercitat calitatile de hostessa si ulterior scrib al companiei. In primul rand am grupat premiile pe categorii. In al doilea rand, dupa primele diplome completate mi-am dat seama ca a trecut ceva vreme de cand nu am mai scris de mana. In al treilea rand am inceput sa ma oftic pe faptul ca eu nu primesc nici un premiu.

M-am consolat insa in momentul in care am vazut oameni bucurosi. Zambete si ochi frumosi care radiau cand urcau pe scena sau cand le puneai frumos in mana o simpla diploma care sa le ateste statutul de finalist al triathlonului. Pareau toti niste copii….Mie mi-au adus aminte de momentele in care prezentam serbari in generala, de coronite si scolari emotionati.

Una peste alta, a fost o experienta frumoasa. Am povestit totul la modul funny si am exagerat in cele mai multe cazuri. De fapt, in realitate a fost si mai si :) )

PS: Poate la anul reusim sa ajungem in Ciocarlia (bineinteles fara sa ne intoarcem din drum) doar de doua ori.  Anul asta am fost de trei ori, in aceleasi conditii. Sau eventual poate lasam salvarii aleia un avans considerabil. Mai socializam si noi cu the others….

Nu intelegeti despre ce vorbesc?! Nu-i bai!  Va spun altadata!  :)

Last 5 posts in Proiect

This entry was posted in Proiect and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

4 Responses to Cum fu la triatlon?!…

  1. V-ati cam destrabalat voi asa :) )

  2. Rox says:

    noah! cine, noi?! :) ) :* uite cine e kinder cuminte si isi face temele la bloguit!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>