Grecia- Tablou de vacanţă

Cutia mea de acuarele, cumpărată de mama de la ruşii din piaţă, avea în colţul din dreapta sus cea mai intensă culoare din toate cele zece; mă rog, opt, fără alb şi negru. Profa de desen îmi spunea mereu: Roxana, nu folosi culorile aşa cum vin ele; amestecă-le, dă-le nuanţe, fă-le unice! Astfel, cea din colţ dreapta sus, pusă sub jetul de apă pentru a curăţa amestecul, era… ireală. Aşa s-a lipit de sufletul meu nuanţa de verde-albăstrui-smarald. Aşa am ajuns să visez în verde-albăstrui-smarald!

Deschid ochii şi ireală este şi apa în care plutesc. Cu câteva minute în urmă mă desprindeam pentru prima oară de scara unei ambarcaţiuni ca să înot în larg. E o senzaţie de euforie pură… Eşti una cu apa, într-o îmbrăţişare adâncă cu gust puternic de libertate! Eşti tu, marea şi atât. Nu există altceva. Şi e perfect!

Acum exact o săptămănă citeam un comentariu pe facebook, vis-à-vis de o ofertă de ultra last minute. Venisem la birou cu orice altceva în gânduri, mai puţin o vacanţă. În două minute, o voce energică îmi dădea informaţii despre locaţie. În următoarea seară eram pe drum. Câteva moţăiri şi eram la graniţă cu grecii.

- Gata, e timpul să mă trezesc! Nici nu aveai cum să mai dormi- o muzică veselă ne inundase şi a rămas acolo toate cele opt zile ce au urmat.

Ne-am desprins de Grecia continentală prin portul Keramoti şi după jumate de oră de plimbare pe toate punţile ferry-ului Agios Rafael, am păşit în Thassos. Mai exista opţiunea de a hrăni pescăruşii, care fac spectacol din a şparli mâncarea din mâinile oamenilor. Eu am preferat să găsesc locuri mai puţin aglomerate de unde să vorbesc cu marea.

O carieră de marmoră, câteva livezi cu măslini şi-un munte mai încolo desfăceam bagajele într-o vilă din Skala Potamia (White Coral Studios). Curat, balcon spaţios, cu vedere la piscurile Ypsarion-ului, o arcadă de viţă de vie, toaletă decentă, cameră măricică, super saltea, două mormane de prosoape albe: chiar bine şi oricum mult mai mult decât m-am aşteptat, având în vedere kilipirul prins în ultimul moment.

Până la plajă sunt cam 250 de metri. Nu îi simţi. Peste drum de vilă este un bancomat şi o brutărie, unde găseşti toate scofeturile posibile, pe lăngă păine caldă, pita şi alte cele- cu certitudine dimineaţa, la noroc mai pe după-amiază. O aruncătură de băţ mai încolo e supermarketul lui Niki- cele mai bune batoane de cocos le-am luat de la el. Nu că aş mai fi mâncat până acum sau că am mai luat şi din altă parte, dar zic. Două “kalimera” mai la vale, fix în staţia de autobuz, e o patiserie cu prăjituri, îngheţată şi sandwich-uri, tocmai bune de luat la pachet în drumeţii dacă nu ai chef să foloseşti chicineta de acasă şi produse de la Carrefour. Mini Carrefour ce-i drept, tot în drumul spre plajă, dar cu tot ce îţi dă prin cap, plata cu cardul şi oameni faini în spatele tejghelii- am luat un pachet de trei napolitane de 1 euro şi ceva, crezând că ăla e preţul pentru toate trei. Casieriţa, pentru că nu vorbea altceva în afară de greacă, m-a dus de mână până la raion, să-mi arate că pachetul conţine de fapt unsprezece napolitane.

- Cum se spune “mulţumesc” în greacă?

- “Efcharistíes”. Mi-a spus doamna de la urmatorul aprozar, de unde luam cele mai bune piersici turtite. De astea chiar am mai mâncat. Mă rog, nu e tocmai aprozar, e un boutique foarte colorat, cam cum erau la noi prin anii ’90, la fel ca toate celelalte pe care le gaseşti dacă faci dreapta în capătul straduţei care dă în plajă.

Plajă? Am vrut să zic cea mai plajă, certificată cu “blue flag”, cu intrare lină în apă, cu nisip alb, cu umbreluţe de stuf şi şezlonguri pentru care plăteai când şi cât te lăsa inima sau mai degrabă gâtlejul şi stomacul: 0.5 euro o apă plată mică, 3 euro o bere la ţap, 3 euro un gyros, 4 euro un nescaffe frappe cu îngheţată, gheaţă din oficiu şi personal prietenos. Adică plăteai pentru cosumaţie şi primeai pălăria de umbră şi două şezlonguri pe alese, dacă te trezeai devreme; dacă nu, pe rămase-  priveliştea însă era superbă din orice unghi ai fi stat… în apă. Şezlongurile sunt pentru lenevit somnoros la adăpost.

Am fost să văd şi plaja din Chryssi Ammoudia, cu nisipurile ei mai afânate şi un verde pădure oglindit în ape. E frumos! Mie însă mi-a plăcut mai mult în dreapta golfuletului, în Chryssi Akti. Poate pentru că acolo era şi portul pescăresc, iar noaptea spectacolul de lumini şi umbre, presărate printre bărcile aliniate cuminţi la mal, acompaniat de şoapte sparte în dig şi triluri de lăutari greci, era complet.

Mă învârt să plutesc pe spate. Nu pot să mă satur de culoarea asta! E uşor diferită faţă de cea din Vathi, primul golfuleţ în care am ancorat- se reflectă pietricelele de marmoră albă care înlocuiesc nisipul  şi sunt curenţi cu temperaturi diferite care fac marea să sclipească azuriu şi pielea să se zgribulească plăcut. Nu e Saliara (Marble Beach), ci Porto Vathy. Şi da, şi aici miroase a verde-albastrui-smarald. Şi a cel mai bun grătar făcut pe puntea vasului, unde am mancat toţi pe nerăsuflate, ca să plecăm apoi spre alte orizonturi cu soare, în ritm de clopot tras de valuri şi muzică grecească.

Sâmbătă am fost în capitală. Nu am vrut excursii opţionale organizate pentru ca îmi place sa îmi pictez singură escapadele. Şi îmi place să merg pe munte şi îmi place ineditul. Aşa că la distanţă de 1.9 euro cu autobuzul şi vreo 30- 40 de minute de urcare, am văzut Marea Egee şi Limenas-ul de la înălţime, printre ramuri de pin şi ziduri de peste 2000 de ani ale templului lui Apollo şi ale celui al Afroditei. Şi pentru că ne-am rătăcit la coborâre, am vazut Teatrul lui Dionysos şi de pe cealaltă parte a gardului (era închis spre renovare şi a trebuit să ocolim). Am prins nişte cadre superbe cu o bisericuţă în alb şi albastru, construită idilic pe stânci, unde îmi doream să îmi manânc rulourile cu feta puse la pachet; însă n-a fost să fie: tovarăşele drumeţe, pe care le-a încântat alegerea mea de urcat pe urmele zeilor şi m-au însoţit, şi-au dorit Mythos, şi souflaki şi alte minuni. Şi pentru că nici mie nu mi-a sunat prea rău o caracatiţă proaspătă la grătar, am poposit la o taverna în port. Peste tot, o porţie sănătoasă de mâncare servită de multe ori de un chelner neaoş, român, e în jur de 10 euro, plus minus. O carafă de apă proaspătă e mereu adusă la masă fără să fie taxată. O bere sau 500 de ml de Retsina, vinul tradiţional cu aromă de pin, nu sar de 5 euro. Şi întotdeauna am primit ceva dulce “din partea casei”. Că tot veni vorba, cel mai bun mix de fructe de mare, după care sunt complet ahtiată (cam asta am consumat tot sejurul, în diverse forme şi feluri) l-am servit la taverna Krambousa din Skala Potamia. Mâncarea demenţială, oamenii ospitalieri, vinul elixir şi priveliştea de milioane. Se găseşte pe esplanada cu taverne, în stânga plajei, cam în dreptul digului de pietre.

Poate toată voia bună a fost potenţată şi de luna plină în solstiţiu de vară, pentru că a fost ca în poveşti. Inclusiv incursiunea în Panagia, sătucul pitoresc, căţărat pe munte. Nu mai zic de îngheţata de aici, nici de străduţele înguste care şerpuiesc pe lângă casuţe dichisite, de izvorul rece care îşi varsă apele pe sub porţi străjuite de leandri şi vie, de localnicii cu grai dulce ce-şi fac siesta în piaţeta din mijlocul oraşului şi pe care nu-i clinteşti din loc sub nicio formă până pe la vreo cinci trecute fix, nici de casele vesele cu tartăcute roz sau pisici desenate pe pereţi zugrăviti fără doar şi poate în alb.

Vă zic însă de magazinul cu cremuţe, săpunuri, pomade, compoturi, miere- aţi ghicit- de pin (musai de avut la micul dejun), ulei şi fructe uscate din Skala Potamia, pentru că aşa îmi imaginez eu că arată un magazin de pe Aleea Diagon. Fanii Harry Potter înteleg. O vorbă cu doamna de acolo te umple de informaţii utile, despre produse şi producători, şi aromate de lămâile confiate cu care eşti servit. Sigur vei sfârşi adunând o pungă de diverse, pentru ca sunt slabe şansele să pleci cu mâna goală.

Ce să mai, cu Grecia şi cu Thassos, am avut chimie. M-a trezit neaşteptat din realitate şi m-a facut să simt ca trăiesc. Am rămas cu senzaţia “de bine” impregnată în piele şi cu un zâmbet larg în suflet. Ok, deocamdată e împrăştiat tâmp şi pe faţă, pentru că aşa îi şade bine unui călător proaspăt întors, care déjà îşi face planuri pentru alte zări nuanţate în verde-albăstrui-smarald. Pentru că aţi înţeles: fericirea mea e colorată în verde-albăstrui-smarald. Şi e atât de bine să pluteşti de fericire… 

“Articol înscris în concursul Thailanda, Te Iubesc! organizat de KLM România, în colaborare cu Tedoo.ro și T.A.T. Balkans.

This entry was posted in Calatorii and tagged , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>