Eros Show
A început Eros Show 2013 la Sala Polivalenta din București.
Am ajuns acolo dintr-o întâmplare și…nu știam exact la ce să mă aștept de la acest gen de show, însă odată ajuns acolo m-am entuziasmat că am avut inspirația să-mi iau aparatele foto cu mine…ca să vezi!!
Dar să vă desenez “istoria lumii” pe scurt:
Pro: Fete frumoase, show de dansuri provocatoare, bar, ca să fumezi nu trebuie să ieși afară (deci se fumează), show`uri private.
Contra: În afară de fro două standuri de sex-shop, n-am văzut să se înghesuie prea mulți din industria de specialitate. Adică n-am prea înțeles care-i scopul și ce anume vrea să promoveze evenimentul. Mă așteptam să găsesc p-acolo ceva mai deosebit, costumații, loțiuni și tot felul de jucarii, însă nu e chiar așa. Cu alte cuvinte și cei din industria XXX prefera să meargă pe blat, în underground unde nu se plătesc prea multe taxe și impozite. Era și un stand al unui salon de masaj, dar care nu făcea decât să-și promoveze fetele…că maseuze îmi imaginez că nu erau!
Una peste alta (mmm aveau și așa ceva
) un mod interesant să-ți petreci câteva ore bune…printre fete despuiete !
Care ai Facebook…uite aici ceva galerie foto!
P.S. Era să uit că era și-un stand cu prăjituri, a lui Reghecampf și Prodan…deși nu m-am prins ce căuta acolo.(sau poate că da!)
















