Ada

Acesta este de departe cel mai simpatic film pe care l-am văzut în ultima vreme. Realizat după cartea omonimă, prezintă experienţa unui pre-adolescent care îşi începe primul an de gimnaziu. De la bullies şi fraţi enervanţi până la geeky friends şi veşnicele probleme cu fetele, toate aventurile prin care trece Greg sunt cât se poate de familiare şi amuzante. Dar, modul în care sunt povestite face ca filmul să nu fie plictisitor pentru cei cu drept de vot. Un film plin de candoare şi inocenţă, care mi-a adus aminte puţin de propria copilărie. Până şi tag line-ul este amuzant: “I’ll be famous one day, but for now I’m stuck in middle school with a bunch of morons”.

Din colecţia seriale de vară, mai adaug unul la listă – White Collar. Din nou, serialul are în centru o pereche de crime solvers Peter Burke şi Neal Caffery (mi se pare mie, sau majoritatea serialelor din ultima vreme urmează aceiaşi reţetă?). Burke este un agent FBI care a reuşit să-l prindă pe unul dintre cei mai faimoşi şi sneaky hoţi, Neal, care, întâmplător, este şi foarte simpatic. Acesta, pentru a evita să meragă la închisoare, îl ajută pe Burke să rezolve “white collar crimes”.  Între timp Neal mai are de a face şi cu o conspiraţie în care sunt implicaţi alţi agenţi FBI, dar o să vă las pe voi să o descoperiţi. Serialul e amuzant şi fără cadavre în descompunere sau alte imagini neplăcute. Suficient de entertaining pentru vară, iar săptămâna aceasta începe cel de-al doilea sezon.

M-am gândit că, după ce am vizitat mări şi ţări îndepărtate, ar fi cazul să văd şi câteva locuri frumoase mai aproape de casă. Aşa că am vizitat Valea Jiului, cu destinaţia Cheile Buţii. După vreo două ore de condus prin locuri foarte frumoase şi câteva nu tocmai, am ajuns la cabane. Din cât am înţeles, în acea zonă se află nenumărate marmite şi mici cascade, dar pentru a le admira trebuie să te avânţi măcar puţin pe munte. Dar cum singurul meu echipament au fost ochelari de soare, nu am reuşit să văd toate acele minunăţii. În schimb, am facut o plimbare lungă la poalele muntelui şi m-am bucurat de aerul răcoros şi proaspăt. Din nou, am ajuns la concluzia că avem o ţară superbă, dar din păcate nu ştim să avem grijă de ea.

Dacă tot m-am refugiat în Deva, unde nu prea ai ce face, am descoperit un serial nou, că şi asa nu mai aveam cu ce să-mi ocup timpul. Se numeşte Castle şi seamănă puţin cu Bones. Avem aceiasi pereche de crime fighters, dar de această dată personjul feminin, Beckett, este poliţistă iar cel masculin, Castel, este un scriitor de romane poliţiste de mare succes. Mai avem echipa de poliţişti a lui Beckett, mama lui Castle şi fiica acestuia, care este considrabil mai matură decât el. Relaţia dintre cele două personaje este similară cu cea din Bones, dar nu sunt la fel de multe scene cu cadavre în descompunere. Deşi nu este la fel de bun ca Bones, este un bun substitut pâna la toamnă.

După aproape un an m-am întors în Timişoara şi abia când intram în oraş am realizat că m-am intors acasă cu adevărat. La prima vedere, oraşul arăta la fel cum l-am lăsat la începutul lui Septembrie – fierbinte, prăfuit şi vessel. Apoi, pe măsură ce m-am plimbat agale pe străzi am realizat câte s-au schimbat. Unele locuri s-au transformat, altele au devenit mai frumoase, altele au rămas exact la fel. Partea mea favorită a fost faptul că m-am întâlnit cu oameni de care mi-a fost tare dor şi cu care am intrat în discuţii de parcă nu aş fi plecat nicăieri. Am făcut poze la absolut tot, am zăcut în Unirii aşa cum am visat acum câteva luni, am băut bere pe terasă după ce soarele a apus şi aerul era superb. Deci e oficial. I’m home!

Că tot am primit întrebări despre această mirifică bursă, mă gândeam să ofer câteva informatii doritorilor. Erasmus doreşte să promoveze un schimb de experienţă între studenţii din diferite universităţi din Europa şi nu numai. Ai voie să beneficiezi doar o dată în viaţă de ea şi presupune acoperirea unei bune părţi din cheltuielile pe care le presupune locuitul şi învăţatul într-o alta ţară. Eu am ales să mă folosesc de această bursă în primul an de master care, oficial îl fac la UVT. Am ales programul Broadcast Journalism din Scoţia pentru că era singurul program de master de journalism. Cursurile care le poti urma în timpul schimbului de experienţă trebuie să fie mai mult sau mai puţin asemănătoare cu cele pe care le urmează colegii tăi în ţară, deoarece notele pe care le vei lua acolo vor fi transferate şi “transformate” în sistemul universităţii tale. Oferta de burse apare de obicei în martie, dar cea de pe anii anteriori este de obicei aceiaşi cu cea care va urma. Tot în acea perioadă se fac şi înscrierile. Aici aveţi nevoie de o groază de hartii şi multă răbdare să vă tot plimbaţi. Este important să aveţi dovadă că ştiţi fie limba engleză, fie limba în care se predă acolo adică un fel de diplomă care să ateste că ştiţi limba respectivă. Apoi veţi trece printr-un interviu şi cel care are scorul cel mai mare va primi bursa. De acolo, pentru “fericitul câştigător” urmează o vară plină de plimbări, de la un secretariat la celălalt, hârtii şi mailuri. De aici fiecare caz e aparte. Ţine de universitatea unde merge si sistemul universitar din acea ţară. Eu mai am o rundă de hârţoage pentru notele mele superbe, dar se pare că îi voi preda ştafeta unei coloege de la UVT care termină aceiaşi facultate şi dă la acelaşi master ca şi mine. Good luck in fair Scotland, Corina!

E drept a trecut ceva mai mult de o săptămâna de când m-am trezit la realitate şi de atunci am fost bombardată cu întrebari de genul “şi, cum a fost?” sau şi mai interesanta “ a fost bine?”. Niciodată nu ştiu ce să răspund la asemenea întrebări. A fost bine? A fost! Cât de bine? Habar n-am! Nu ştiu care este scara pe care se poate măsura o experienţă. Persoane cu care nu am mai vorbit de ani întregi mă pun să descriu ultimele 9 luni din viaţa mea în 10 cuvinte sau mai puţin. Şi oricum, indiferent ce răspuns dau, niciodată nu va fi perceput ca atare. Dacă spun cât de “bine” a fost dau impresia că mă laud. Dacă zâmbesc şi spun pe un ton neutru că  a fost “bine” atunci cu siguranţă ceva nu este în regulă. După această întrebare, urmează şi mai interesantă “şi, cum e acasă?”. Ăăăă… bine?!? Din nou un răspuns de câteva cuvinte este aşteptat. Aici am câteva opţiuni: clad, plictisitor, frumos sau deja-cunoscutul “bine”. Uneori, mai introduc fie că îmi lipseşte viaţa de acolo,  sau bag o anecdotă de genul, încă mă obişnuiesc cu ce direcţie trbuie să mă uit prima dată când treversez strada. Cu asta de obicei strânesc câteva râsete, dar am o bănuială că nu tot timpul lumea se prinde de ce vreau să spun.  Aşadar, cum e viaţa mea de când m-am întors? Plină de nimic. Dorm până târziu, practic arta gătitului pentru prânz şi mai fac o plimbare până la parcul din colţ, unde mă delectez cu o carte. Din când în când mai fac o plimbare prin oraş, dar cum Deva nu este atât de mare, plimbarea se cam termină după vreo 40 de minute. În rest nu fac nimic. Aceste două săptămâni le-am plănuit în perioadă în care stăteam la facultate până la 9 seara şi aveam coşmaruri cu toate proiectele neterminate. Aşa că, aceste două săptămâni le dedic somnului şi lenevitului. În schimb, săptămân viitoare ne vedem în Timişoara unde voi avea multe de făcut. Între timp, dacă vă întrebaţi cum a fost în Scoţia… a fost foarte bine!

With a good book!

Andrada mi-a pasat o leapşă mai whimsical, ca să spun aşa şi deloc uşoară. So… here it goes…

Dacă eram o lună, aș fi fost iulie… dar mi-ar fi plăcut să fiu martie.

Dacă eram o zi a săptămânii, aș fi fost joi… dar mi-ar fi plăcut să fiu vineri.

Dacă eram o parte a zilei, aș fi fost prânzul… dar mi-ar fi plăcut să fiu dimineaţa.

Dacă eram un animal marin, aș fi fost o stea de mare dar mi-ar fi plăcut să fiu o scoică.

Dacă eram o direcție, nu sunt sigură ce aş fi… dar mi-ar fi plăcut să fiu drept înainte.

Dacă eram o virtute, aș fi fost ironia… dar mi-ar fi plăcut să fiu umorul.

Dacă eram o personalitate istorică, aş fi fost George Eliot şi nu m-ar fi deranjat.

Dacă eram o planetă, aș fi fost Jupiter și aș fi fost mulţumită.

Dacă eram un lichid, aș fi fost apă… dar mi-ar fi plăcut să fiu vin.

Dacă eram o piatră, aș fi fost ambră și mi-ar fi plăcut.

Dacă eram o pasăre, cu siguranţă aş fi fost un papagal colorat.

Dacă eram o plantă, aş fi fost un cactus, dar mi-ar fi plăcut să fiu un plamier.

Dacă eram un tip de vreme, aș fi fost anii ’50.

Dacă eram un instrument muzical, aș fi fost un pian dar aş fi preferat o vioară.

Dacă eram o emoție, aș fi fost duioşenia.

Dacă eram un sunet, as fi fost sunetul ploii în geam.

Dacă eram un element, aș fi fost apa, dar mi-ar fi plăcut să fiu aerul .

Dacă eram un cântec, aș fi fost unul de cimpoi că tot m-am obişnuit cu el.

Dacă eram un film, aș fi fost As Good as It Gets.

Dacă eram o carte, aș fi fost „Suflete moarte”.

Dacă eram un oraș, aș fi fost Timişoara… dar aș fi vrut să fiu Vama Veche.

Dacă eram un gust, aș fi fost foarte picant… dar aș fi vrut să fiu sărat.

Dacă eram o aromă, aș fi fost cea de pâine caldă.

Dacă eram o culoare, aș fi fost gri… dar aș fi vrut să fiu albastru.

Dacă eram un material, aș fi fost bumbac.

Dacă eram un cuvânt, aș fi fost paralelipiped şi mi-ar fi plăcut.

Dacă eram o parte a corpului, aș fi fost un iris.

Dacă eram o expresie a feței, as fi fost surpriza.

Dacă eram o materie de şcoală, aș fi fost matematica, şi mi-ar fi plăcut.

Dacă eram un personaj de desene animate, aș fi fost Lisa Simpson

Dacă eram o formă, aș fi fost uncerc.

Dacă eram un număr, aș fi fost 3… dar aș fi vrut să fiu 7.

Dacă eram o mașina, aș fi fost un Mustang decapotabil albastru

Dacă eram o haină, aș fi fost un tricou… dar aș fi vrut să fiu pulover.

Merge mai departe la Blooo că şi ea este mai whimsical aşa de felul ei.